Despre Mine

Eu sunt Alina Mitrache, azi o femeie care a trecut prin urcușuri și coborâșuri, care nu a vrut niciodată să se conformeze și să se resemneze cu ce are și ce poate.
Sunt de profesie inginer constructor, o meserie grea, pe care probabil am făcut-o din dorința de a demonstra că pot.
Și această carieră m-a făcut să îmi dezvolt ambiția de a realiza absolut tot ce îmi doresc indiferent cât de greu va fi drumul.

Drumul și căutările mele nu s-au oprit aici, am început o afacere pe cont propriu, fiind convinsă că voi reuși, însă și aici m-am lovit de convingerile și limitările mele care bineînțeles că m-au dus acolo unde știam eu mai bine, la STAGNARE și EȘEC.
Curând am înțeles că există o singură cale de a schimba exteriorul: LUCRUL CU INTERIORUL.

Când am devenit mamă, am realizat că este important să fiu în echilibru cu mine, cu interiorul meu, pentru că doar așa pot trăi bucuria vieții.

Am început procesul prin a citi și a gândi un pic diferit, mai apoi am lucrat cu mentori de TOP din domeniul Coachingului, Dezvoltării Personale și Spirituale și am făcut multă, multă Introspecție!

Certificările în domeniul Dezvoltării personale au venit doar din motivul de a aduce mai multă valoare în viețile altor femei ca și mine, care își doresc echilibru și propria împlinire dar nu pot ieși din aceste programe vechi și stagnante.

Sunt aici pentru tine și abia aștept să te pot ține de mână pe acest drum și să ne bucurăm împreună de noua ta viață, să împărtășești cu mine bucuria, așa cum au făcut deja multe alte femei în această călătorie.
Am creat o comunitate de creștere si dezvoltare personala și spirituală  Inspirație spre Succes, unde te invit sa te alături și tu daca ai o dorință de a deveni cea mai buna versiune a ta.

Ce spun femeile cu care am lucrat: